Cele 13 cranii de cristal

Legende străvechi sau mai recente, din spaţiul sud-american, vorbesc despre existenţa a 13 cranii de cristal de origine misterioasă care, dacă ar fi reunite, ar putea dezvălui originile şi destinul umanităţii. În lume şi-au făcut apariţia, de la sfârşitul sec. XIX, cel puţin 12 cranii de acest fel, unele dintre ele ajunse în colecţii particulare. Ciudatele obiecte atrag milioane de vizitatori convinşi că acestea ascund mesaje ale unor civilizaţii extraterestre sau dispun de puteri tămăduitoare pentru boli incurabile.

* Ciudata şlefuire împotriva axei rocilor

Nici originea, nici vechimea şi nici destinaţia craniilor de cristal n-au reuşit să fie clarificate până acum. Unii spun că ar fi vorba de artefacte aztece, alţii le consideră mayaşe, dar sunt şi voci care susţin că avem de-a face cu nişte false relicve pre-columbiene, de fapt obiecte confecţionate în Europa secolului al XX-lea, pentru a satisface goana colecţionarilor după rarităţi. Specialiştii care au încercat să determine cu exactitate vechimea acestor obiecte misterioase au eşuat, fiecare metodă folosită indicând o cu totul altă datare: de la 1400 până la 3600 de ani. În deceniul al optulea al mileniului trecut, în laboratoarele Hewlett-Packard a fost analizat cel mai cunoscut dintre craniile de cristal, cel care poartă numele Mitchell-Hedges, după presupusul său descoperitor. Concluziile nu au fost concludente, ba chiar au alimentat speculaţiile privind originea nepământeană a obiectului. Asta pentru că, potrivit experţilor, craniul de aproape 6 kilograme a fost sculptat împotriva axei cristalului, procedură extrem de dificilă, deoarece, la prelucrarea în sens invers axelor sale, materialul se sparge în bucăţi foarte mici. Or, după cum susţine John Rowen, şeful catedrei de cristalografie şi mineralogie de la Universitatea din Pasadena, pentru civilizaţia prehispanică, acest tip de şlefuire era imposibilă, în lipsa unor unelte moderne, făcute din diamant sau rubin. S-au luat astfel în calcul supunerea cristalului la eroziunea nisipului sau modelarea lui cu ajutorul…mâinilor goale, metode care ar presupune însă o durată de câteva secole! Până la urmă, în 2008, unul dintre cranii a fost examinat la microscopul electronic, concluzia formulată de profesorul Ian Freestone de la Universitatea Wales din Cardiff fiind: obiectul realizat dintr-o rocă de origine braziliană a fost şlefuit cu carborundum (material abraziv sintetic), cu ajutorul unui dispozitiv similar “roţii tocilarului”, instrument specific bijutierilor din Europa secolul al XIX-lea, dar inexistent în America pre-columbiană. “Toate aceste dovezi sugerează că obiectul nu este atât de vechi pe cum se crede şi că nu are cum să aibă origini aztece” a sublinat profesorul Freestone.

* Oare provin din Atlantida sau din Cosmos?

Despre locuitorii misterioasei Atlantide se povesteşte că ar fi folosit cristaluri pentru a canaliza, amplifica şi utiliza energia cosmică, procedeu ce avea să le aducă şi sfârşitul. De aici s-a născut şi ideea că enigmaticele cranii ar constitui dovezile existenţei continentului dispărut. S-a avansat, de asemenea, teoria potrivit căreia misterioasele cristaluri ar ascunde indicii despre o civilizaţie inteligentă care ar trăi în adâncul pământului. Alte piste au vizat originea extraterestră a straniilor obiecte, acestea înmagazinând informaţii preţioase despre civilizaţia care le-a fabricat sau despre trecutul şi viitorul omenirii pe Terra. Drept urmare, diverşi posesori de capacităţi paranormale au căutat să ajungă la datele respective prin meditaţie în preajma craniilor, însă fără rezultat. Asta deşi sunt mulţi cei care susţin că au experimentat tot felul de senzaţii (amorţeli, înţepături) în vecinătatea cristalurilor care îşi schimbă culoarea, se aburesc uşor, scot sunete ciudate şi transmit energii pozitive ce vindecă boli cronice. Se spune chiar că ar exista momente în care în interiorul craniilor se pot vedea imagini cu munţi şi temple, o altă ciudăţenie fiind aceea că obiectele şi-ar păstra temperatura constantă, în jur de 21 de grade, chiar introduse în frigider.

* Indiana Jones intră pe fir

Poveştile care circulă pe seama craniilor de cristal răspândite prin lume stă şi la baza filmului "Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull”, lansat anul acesta la Festivalul de la Cannes. Eroul interpretat de Harrison Ford porneşte în căutarea unor artefacte mitice de presupusă origine mayaşă sau aztecă, despre care se spune că ar poseda puteri paranormale, de vindecare a bolnavilor şi chiar de înviere a celor morţi. Craniile sunt râvnite şi de agenţii sovietici care, în frunte cu savanta Irina Spalko (Cate Blanchett), vor să le folosească pe post de „armă psihică”. Evident, stăpânii craniului de cristal se dovedesc a fi nişte extratereştri care au ghidat evoluţia speciei umane din zorii civilizaţiei. În final, reunirea craniilor de cristal duce la încheierea misiunii alienilor care părăsesc Pământul.

* Culori diferite, dar aceeaşi energie transmisă
Exploratorul britanic Frederick Mitchell-Hedges – după care avea să fie botezat cel mai popular dintre craniile de cristal cunoscute- a pretins că fiica sa, Anna, a dat peste ciudatul obiect în 1924, chiar la împlinirea vârstei de 17 ani, între vechi ruine mayaşe de la Lubaantun, în Belize. Craniului de dimensiunile unuia feminin îi lipsea mandibula mobilă, care a fost descoperită trei luni mai târziu, la câţiva metri distanţă. Mitchell-Hedges a spus că, iniţial, a oferit craniul localnicilor, dar că ei i l-au dat în dar, în semn de bun rămas. Cercetări ulterioare au scos la iveală faptul că Mitchell-Hedges a intrat în posesia cristalului abia în 1943, deşi Anna, căreia i-a rămas moştenire, a continuat să susţină versiunea tatălui său. Ea a depozitat artefactul într-o bancă, apoi a decis să-l prezinte publicului, în mai multe turnee, contra cost. Craniul Mitchell-Hedges reprezintă fidel modelul uman, cu unele neregularităţi ale pomeţilor. El se înrudeşte, ca fineţe a realizării, cu Craniul din Cuarţ Roz, descoperit în apropiere de Honduras. Acesta este mai mare decât cel Mitchell-Hedges şi are, de asemenea, mandibula mobilă. Dincolo de asemănare, obiectele par să depoziteze acelaşi fel de energie, ceea ce-i face pe amatorii de senzaţional să susţină că pot comunica între ele. Celebre sunt şi Craniul de Cristal Britanic (expus la un muzeu londonez) şi Craniul de Cristal Parizian, despre care se crede că au fost aduse în Europa în 1890, de către negustori mexicani. Cele două sunt similare ca dimensiuni şi execuţie, cum şi Craniul de Cristal Maya (descoperit în Guatemala, în 1900) şi Craniul de Ametist (provenit din Mexic) au multe trăsături comune. Cunoscut – graţie turneelor proprietarei lui, Joke Van Dietan, care susţine că are proprietăţi tămăduitoare- este şi Craniul ET, realizat din curaţ fumuriu şi descoperit la începutul secolului XX în America Centrală. El a fost astfel botezat din cauza formei sale ţuguiate şi a orbitelor mari, care trimit cu gândul la imaginea unui extraterestru.
* Sfârşitul lumii poate fi prevenit

Experţii care au analizat craniile expuse la British Museum din Londra, la Muzeul Quai Branly din Paris şi la Institutul Smithsonian din Washington au ajuns la concluzia că filiera de provenienţă îl are în centru pe comerciantul de antichităţi Eugène Boban-Duverge, care a stat 20 de ani în Mexic. El a pretins că vestigiile sunt autentice şi a întreţinut legenda celor 13 cranii care, odată reunite, ar putea prevesti viitorul omenirii sau ar putea preveni sfârşitul lumii (prevăzut de mayaşi pentru 2012). Există însă şi varianta potrivit căreia în ziua în care acestea se vor afla laolaltă, imperiul aztec va renaşte. Alte versiuni vorbesc despre cele 12 lumi extraterestre care au ajutat la ridicarea a patru mari civilizaţii: Lemuria, Mu, Mieyhun şi Atlantida. Nepământenii şi-ar fi înmagazinat cunoştinţele în craniile de cristal, depozitându-le pe Terra într-o piramidă numită “Arcada”. Craniile ar fi fost înstrăinate de preoţii azteci după Conquista spaniolă, fiind necesară separarea lor, deoarece dispuneau de o putere mult prea mare pentru a fi utilizată cu înţelepciune de către oameni.
* Sunt mulţi cei care cred că, indiferent de provenienţă, craniile de cristal pot ajuta la trezirea conştiinţei, permiţându-le, totodată, iniţiaţilor să pătrundă, în transă, într-o altă dimensiune. De altfel, despre craniile de mici dimensiuni se crede că ar putea fi autentice obiecte religioase, existând numeroase reprezentări ale lor pe vestigii aztece. Arheologul Michael E. Smith a şi vorbit despre un asemenea mic craniu găsit într-un sit aztec din Valea Mexicului.